Inimi Deschise – Curs de Parenting
Mâini Dibace – Activitate Experiențială
Părinții învață să comunice mai eficient cu copiii lor, să-i sprijine în exprimarea emoțiilor, reglarea comportamentului și devin parteneri activi în învățare și joc.
Aceștia descoperă importanța încurajării și modalități creative de a valorifica resursele naturale și activitățile practice pentru a sprijini dezvoltarea armonioasă a copiilor. Copiii își exprimă gândurile și emoțiile liber și creativ, dezvoltând abilități cognitive și motrice prin jocuri și activități practice.
Minți Ascuțite – Citit cu Voce Tare
Conectare de Suflet – Reflecție și Sprijin pentru Părinți
Întâlnirile lunare din cadrul Clubului Familiei sunt dedicate reflecției asupra experiențelor avute cu copiii acasă. Părinții discută despre activitățile care au funcționat bine, ce au învățat copiii și cum s-au simțit în rolul de părinte. Folosind metode creative, părinții împărtășesc emoții, provocări și reușite, întărind astfel legătura dintre ei și contribuind la crearea unei comunități de sprijin.
Tabăra În Familie , Activitate de Consolidare a Relațiilor
Tabăra „În Familie” oferă părinților și copiilor oportunitatea de a consolida relațiile familiale prin activități comune.
Părinții și copiii dezvoltă abilități de comunicare eficientă, cooperare și învață să creeze un mediu de încredere și sprijin reciproc. Activitățile includ cititul cu voce tare, promovarea dragostei pentru lectură, activități experiențiale și de creație, toate acestea contribuind la dezvoltarea gândirii critice și a spiritului de echipă. Reflecțiile zilnice ajută la conștientizarea progresului și dezvoltării personale.